Cu doar cateva saptamani in urma, medicii de la Spitalul Clinic „Bagdasar Arseni” din Capitala au marcat o noua realizare. Neurochirurgii au reusit sa salveze, miraculos, viata unui barbat in varsta de 43 de ani pentru care nu mai exista nicio sansa: suferea de anevrism. Printr-o operatie de exceptie, realizata sub coordonarea prof. dr. Vlad Ciurea si a medicului Adrian Iliescu, echipa de neurochirurgi de la Spitalul „Bagdasar Arseni” l-a scapat din ghearele mortii pe barbatul caruia nu-i mai dadea nimeni nicio sansa. Cu doar trei zile inainte de inceperea noului an, Traian Ionescu, in varsta de 43 de ani, din Slobozia, care era diagnosticat cu anevrism nerupt de artera comunicanta anterioara dezvoltat spre partea dreapta, a trecut prin cea mai grea cumpana. Anevrismul urma sa-l omoare Din cauza ca i s-au dilatat peretii unui vas sanguin de la nivelul creierului, specialistii au hotarat sa-l opereze de urgenta. Ei au intervenit chirurgical sub calota craniana, implantandu-i trei clipsuri YASARGILL. Duce o viata normala „A fost o interventie extrem de riscanta pentru mine, care necesita profesionalism desavarsit. Cu aceasta operatie, echipa medicala s-a autodepasit, mai mult, chiar, pana la externarea mea din data de 06.01.2010, am beneficiat de supraveghere si de ingrijiri deosebite. Practic, am fost evaluat zilnic de medicii coordonatori”, spune fostul pacient. Bucuros ca a scapat de problemele grave de sanatate, barbatul si-a reluat deja activitatile cotidiene si duce o viata normala.